Obiceiuri de Craciun – Taierea porcului

Prin unele parti, taiatul porcilor se face la Ignat, si prin altele datina aceasta se amana pana la Craciun, din pricina postului, ca nu cumva sa se spurce vreun vas sau vreun blid cu carne de porc, cu “de dulce”, si astfel sa se spurce cu de frupt si cei din casa. Porcii sunt ingrasati cu graunte, faina, tarate, bostani, s. a., pana in aceasta zi , iar noaptea ei vor visa daca vor fi taiati ori ba. Prin unele locuri se zice ca in noaptea despre Ignat, porcii viseaza margele rosii la gat.  Porcul care n-a fost taiat in ziua de Ignat, d-aci incolo nu se mai ingrasa, nu mai pune carne pe el si nu mai mananca, caci in ziua de Ignat si-a visat cutitul. De aceea, din ziua de Ignat si pana la Craciun, porcii stau toti tristi.

La Craciun, porcii se taie in ziua de Ajun, in intaia zi de Craciun sau chiar intr-a doua, cum se intampla prin unele sate din jud. Tecuciu. Prin jud. Muscel sunt sate prin cari porcii se taie intre Craciun si Sf. Vasile, pazindu-se ca ziua de taiere sa nu fie Lunea ori Vinerea, mai cu sama cand ramane prasila de porci in urma. Altii,- satenii obriciti, – nu taie porcii decat dupa Sf. Vasile, ca sa nu zaca de lingoare. Prin unele sate din jud. Dolj, porcii se taie de cu noapte, asa ca pan’ la ziua totul sa fie gata. Cand injunghe porcul, cel ce-l taie, ca si cei dimprejur, isi fac cruce cu sange, ca sa fie sanatosi si rosii peste an, si zic:

- La anul si la multi ani cu sanatate !.

In ziua aleasa, dis de dimineata incep sa se auda prin sat tipatul, guitatul sau guetul porcilor. Toata partea barbateasca din casa,- si pe unde nu-i decat barbatul, se ajuta cu cineva din vecini, – sar si prind porcul, il culca pe o parte, iar unul care-i mai mester, ii infige cutitul in gat, in asa fel incat pielea sa nu se spintece decat atat cat este latimea cutitului. In launtru, varful cutitului se primbla cam de un lat de palma, ca sa se taie bine vinele si sa se scurga in totul sangele.

La taiere nu trebue sa stea nimeni prin prejur dintre acei cari sunt milosi din fire, caci se crede ca porcul moare cu mare greutate ; carnea unui asemenea porc nu va fi buna. Pe porc sa nu-l vaiete nimeni, sa nu-i zica “saracul”, caci aceasta supara pe Dumnezeu :

- Dumnezeu a lasat ce-a lasat: sa fie Craciunul satul ! Femeile mai ales lipsesc.

Cel ce taie porcul, nu trebue sa criste,- sa scrasneasca, sau sa stranga din dinti, ca sa nu iasa carnea porcului tare si sa fiarba cu anevoie.

Prin unele sate din jud. Neamt, pe unde porcii se taie in ziua de Ignat, se aduna la taiatul porcilor mai multi oameni, da’ntre ei e unul mai bun, de pe a carui mana carnea se fragezeste. Aduna. paie, gateje si tuleie de haldan, cu cari fac foc. Apoi, c-un juvat, scot porcul din cotet si acel care e bun de mana, il taie. Unii ii vara cutitul la inima; altii ii taie gatita sau inghititoarea.

Dupa ce porcul a murit, se gateste de parlit. Se aduc doua radacini, doua reteveie sau doi butuci, se pun aproape unul de altul la un pas si peste ele se pune porcul culcat pe-o parte. Gospodina vine indata si ii smulge parul de pe coama,- de pe gat si de pe spinare,- si daca este destul de mare, parul se smulge si de pe coaste, – facandu-l apoi manunchiuri: Acest par va fi folosit la facerea bidinelelor sau va fi vandut.

Prin jud. Muscel, ca sa nu se stinga samanta porcilor, manuchele de par astfel smulse se leaga, se moaie in sangele porcului si apoi se pun la pastrare. Pe-alocuri, picioarele porcului se leaga inainte de a fi asezat la parlit.

Dupa asezarea porcului, se da foc paielor, ciocanilor sau pusderiei de desubt, ca sa se parleasca parul; Prin unele sate din jud. Valcea, cand se aprinde focul sub porc, se pun intr-insul si cateva graunte de tamaie, ca sa fuga Diavolul departe .

Focul se intretine mereu, dar intr-o masura potrivita, ca sa nu fie prea puternic, caci fiind “prea tare”, arde nu numai parul ci si pielea sau soriciul porcului, ajungand astfel la slanina, care se topeste si curge in foc. Parul arzand, se face scrum; acest scrum este dat jos de pe porc cu un bat, ca sa se descopere partile neparlite spre a se papai si acelea.

Cand o parte s-a parlit, focul se muta in cealalta parte, sub pantece, pe spinare, gat, picioare si celelalte parti ale porcului, cu multa bagare de sama, pana cand nu mai ramane nici un fir de par. Daca din greseala a plesnit pielea in vreun loc, acolo se uda indata cu apa rece, ori mai adesea se freaca cu omat, ca sa nu se arda si mai tare.

De caldura, gazele din porc se umfla si pielea se intareste. In chipul acesta, porcul este curatit de par, insa saricul, doricul, cioriciul sau soriciul ii este negru de rapan sau de scrum. De aceea, ca porcul sa se curate de aceasta negreta, se muta pe un strat curat de paie, sau pe niste scanduri,- cum ar fi scoartele caralor, – se uda bine cu apa calda si astfel, dupa ce se inveleste bine cu saci, toale sau alte lucruri, se lasa ca sa se moaie.

Asupra acestui lucru, iata ce inseamna Ion Creanga in Amintirile sale :

“La Craciun, cand taia tata porcul, si-l parlia, si-l oparia, si-l invalia iute cu paie, de-l inadusii, ca sa se poata rade mai frumos, eu incalecam pe porc deasupra paielor si faceam un chef de mii de lei”.

Cand se socoteste ca pielea s-a muiat bine, gospodarul incepe sa o rada cu cutitul, dupa care o clateste cu apa calda ; si tot astfel, iar se rade si iar se spala, pana cand pielea ramane curata si galbena. Dupa aceasta se pregateste alt strat de paie, dar mai ales alte scanduri, pe cari porcul se pune cu pantecele in jos.

Acum incepe grijitul, curatitul, cinatuitul, ciopatitul sau periatul. Intaiu i se face porcului in frunte o taietura cu cutitul in chip de cruce, zicandu-se ca si la facerea semnului Sf. Cruci :

- In numele Tatalui, al Fiului si al sfantului Duh, Amin !

In unele parti din jud. Teleorman, dupa ce i se face crucea in cap, se presara cu sare, crezandu-se ca numai astfel ii fuge sufletul din cap .

Prin jud. Muscel, dupa ce-i taie picioarele, si i le aseaza pe pantece, i se face porcului la ceafa, in dreptul sirei spinarii, o taietura in chip de cruce pe care altul o presara cu sare urand celor de fata:

- Sa mancati porcii sanatosi !

Prin jud. Roman, crestatura, in, forma de cruce se face la spate, si se presara cu sare, ca sa fie carnea bine primita, de Dumnezeu, daca dintr-acel porc se va da de pomana,- si ca sa nu se strice .

Dupa aceasta i se taie porcului coada si urechile si se dau copiilor, cari asteapta prin prejur.

- “-Mie are sa-mi deie coada porcului s-o frig,-zice Creanga. Si intr-adevar, daca porcul este batran, coada are sub soric si o catime de carne, care nu se poate manca cruda. De aceea copiii ieau aceasta coada, o scrijala cu cutitul din loc in loc si apoi o pun pe jaratec. Dupa ce o frig, o impart intre dansii. Tot astfel fac si cu urechile porcului batran. Daca insa porcul este tanar, purcel, godac, godacel, grasun, grasunel, urechile i le mananca cu totul si tot astfel fac si cu coada, dupa ce o strujesc de pe oase, ramanand astfel in mana cu conul de soriciu numai.

Prin unele parti se crede ca daca se da copiilor cari se scapa, noaptea in pat cu udul, sa manance coada porcului, vor scapa de aceasta slabiciune. Porcului i se taie intaiu picioarele de la genunchi in jos si dela coate in jos, apoi urechile si coada din radacina, – daca aceste doua parti din urma n-au fost taiate mai dinainte. Ele se dau gospodinei. Din ele se vor pregati raciturile, aiturile sau piftiile. Dupa acestea se scot soldurile, catesi patru, taindu-se din stinghii, astfel ca din porc nu ramane decat trunchiul cu capul, invalit in slanina. Slanina se despica de-a lungul spinarii si de-a lungul gatului, desfacandu-se cu incetul de pe carnea trupului, ca sa nu se taie din carne. Desfacerea aceasta urmeaza pana sub pantece. Cand insa slanina nu-i groasa, asa fel ca pe pantece sa aiba macar grosimea unui deget, cele doua slanini, adica cele doua parti sau jumatati de slanina, se desprind cu totul de pe la mijlocul coastelor.

Dupa desprinderea slaninii, numita la sing. slanina sau platica, se curma capul. Acesta se desface in doua parti, fiecare cu cate o falca. Falcile se taie si dansele in doua bucati, ramanand intinate catre sfarla, avand grija la falca deasupra, care-i la olalta cu capul, sa se scoata creierii nesfaramati.

Prin jud. Muscel, capul se taie inaintea soldurilor si se duce in casa cu ratul in urma, pentru ca sa nu se sparga oalele gospodinei iar prin alte parti se face acelas lucru, “ca sa fie bine si sa aiba (gazda) noroc la porci”.

Dupa cap, urmeaza sa se scoata :

Iepurele, alcatuit din osul pieptului cu cei doi muschi dinainte; Iepurasii, cei doi muschi ai spinarii;

Rarunchii;

Cele doua coaste, ce se curma din osul spinarii;

Celelalte parti cari mai raman.

Se scot astfel de-o parte maruntaiele, din cari se desprinde cu bagare de seama fierea, ca sa nu se sparga, si care se leapada sau se pastreaza pentru leacuri ; apoi se cauta chisita, chisitoarea sau besica,- basica udului,- pe care copiii o asteapta, cum spune Creanga, ca s-o umplu cu graunte, s-o umflu si s-o zuraesc dupa ce s-a uscat, si apoi vai de urechile mamei, pana mi-o spargea de cap . Se dau apoi de-o parte matul sau ficatul, bojogii sau plamanii, splina, pecia ,- invalitoarea de grasime a maruntaielor care la miei se chiama jighir, iar la vitele mari prapur, – osanda, – lespezile de untura creata, – matele si chisea sau stomacul.

Cand sparge bardanul sau bardahanul, toata bagarea de sama a celui ce grijeste este la splina, caci splina arata felul cum va fi iarna si partea, – directia, – dincotro vine.

Daca partea subtire a splinei este indreptata de pilda spre miazazi, insemneaza, ca iarna vine dela miazanoapte. Daca splina este mai umflata catre coada, aceasta insemneaza dupa credinta poporului, ca iarna, catre sfarsitul ei, va fi mai grea. Daca-i groasa la mijloc, asta insemneaza ca asprimea iernii va fi in lunile din mijloc. Daca splina este lunga si subtire, si iarna va fi lunga, dar gerurile nu vor fi aspre. Si tot astfel fac gospodarii fel de fel de socoteli. Asemenea credinte le au si Rutenii.

Cine vrea sa stie greutatea unui porc taiat, sa-i cantareasca numai capul; ramasita de carne va fi de zece ori mai grea decat capul.

Prin unele parti, gospodarii cred ca pot prooroci si alte lucruri! Astfel prin jud. Muscel se spune ca “din felul cum se arata o bucata de carne asezata in osanza, unii sateni cunosc daca in viitor nevestele lor le vor naste fete ori baieti. Daca in inima se va gasi mult sange inchegat, aceasta insemneaza bani, adica stapanul va avea noroc de multi bani, fie ca va gasi vreo comoara, fie ca-i va castiga- in vreo afacere”.

Dupa ce maruntaiele “s-au pus la cale”, se spala slanina si in urma se curata de bucatelele de carne, cari intamplator s-ar fi luat pe dansa. Slaninile se pun intr-o covata sau albie cu apa rece, ca sa iasa sangele dintr-insele; carnurile se spala si se pun cu sare. Intr-alta covata, iar maruntaiele: maiul, bojogii, splina, s. a., se aseaza intr-alt vas. Barhaiele adica matele, cu chisca, sunt luate de femeie, de obiceiu dupa masa, la curatit, scurtandu-se, spalandu-se, pe, fata, intorcandu-se si pe dos cu ajutorul unei tevi de trestie ori a unui bat lung aproape de un cot. Prin jud. Valcea acest bat se pastreaza, crezandu-se ” ca e bun de intorsuri”.

Bezaraul,- grasimea de pe mate, – daca-i mult, se desface cu incetul; daca-i putin, se lasa pe mate ca acestea sa fie mai grase la mancare.

Matele subtiri vor sluji la umplutul carnatilor sau trandafirilor , facuti cu tocatura de carne si slanina, usturoiata si piparata cu piper rosu pisat si cu piper negru.

Matele groase vor sluji la umplutul galbasilor (calbasi, caltabosi, calmoi, bosometi), cu tocatura amestecata cu pasat facut in chiua. Chisca, adica stomacul porcului, se spinteca, se intoarce pe dos, se curata, se spala, se opareste si apoi i se iea pielita launtrica, dupa o truda nu tocmai mica. Ea se pune in urma la sare si obisnuit se pastreaza pentru ziua de Boboteaza, cand se fierbe si se mananca cu otet.

Daca se vede prin carne si prin slanina un fel de besicute, albe ca mazarichea si cari besicute plesnesc cand carnea se pune pe jaratec, este semn, pentru cei din casa, dupa credinta lor, ca porcul a mancat zoi spurcate, cum de pilda ar fi zoile dela rufe, cari au sapun, – nu altceva ! Se zice ca acea carne este spurcata. Prin urmare in graba se chiama preotul care ceteste si o sfinteste cu aiasma.

Linti face porcul si atunci cand i s-a dat mancare cu ciurul sau cu sita. A treia sau a patra zi, carnea se scoate de la saramura, se pune la uscare sau la pastrare in pod, sau se afuma, dupa datina si invatatura care o are fiestecare gospodar. Prin unele parti, unii gospodari nu mai parlesc porcii, ci-i jupoaie de piele ca pe vitele mari. Acestia vor folosi pielea de porc pentru facutul opincilor cu par, sau vor vinde-o. Curatirea porcului insa, este la fel cu cea aratata pana aici.

La grijitul porcului iea parte indeobeste si gospodina; prin urmare, pentru aceasta zi intai de Craciun, – pe unde datina taierii porcilor este asezata in aceasta zi,- mancare aleasa nu pot avea casanii. De aceea se pregateste cate ceva in graba:

Creierii se prajesc pe vatra fierbinte si neteda, dupa ce s-au dat carbunii de-o laturi.

Rarunchii si cateva bucatele de carne macra se pun in frigare ori se face mancarea obisnuita, care se numeste tochitura sau topitura si care consta in prajirea din tigaie, cu ceapa, marunt taiata, a bucatelelor de carne macra desprinsa de pe slanina. Deci tochitura este foarte grasa si satioasa si prin urmare, multamita ei, se poate linge bietul crestin pana la urechi !

Cei din straini, cari ajuta la taiatul porcilor, sunt ospatati la aceasta pomana a porcului, cand se si cinsteste cum trebue!

Tudor Pamfile

Dupa terminarea muncilor agricole, cand lumea satelor intra intr-o perioada de repaus relativ, incepe sezonul sezatorilor.

Sezatorile sunt intalniri comunitare cu caracter lucrativ dar si distractiv, lumea satelor imbinand in mod placut lucrul cu distractia. Sunt locul in care se invata deprinderi practice, dar se deruleaza si numeroase obiceiuri.

Poate parea de necrezut, dar inca mai exista zone in care aceste traditii se mai pastreaza.

In Postul Craciunului, principala preocupare casnica era legata de industria textila, iar torsul canepii, a inului si a lanii se facea cu mai multa placere, cu mai mult spor si in conditii mult mai bune in cadrul unor intalniri comunitare.

Sezatorile puteau fi organizate ad-hoc, in zilele lucratoare, la una sau mai multe case, si erau de mai multe feluri.

Ele puteau sa aiba un caracter de intrajutorare, cand mai multe femei sau tinere participau la torsul canepii sau a lanii unei gospodine, operatia repetandu-se, apoi, la casa fiecarei participante sau puteau sa fie intalniri in cadrul carora fiecare participanta isi torcea propriul material.

Sezatorile aveau loc in serile tuturor zilelor lucratoare, locul de desfasurare fiind anuntat din timp.

Gazde primitoare

Gospodina in casa careia avea loc intrunirea se pregatea cu bautura si mancare frugala, si anunta flacaii, in cazul in care acestia nu se informau singuri de mersul sezatorilor.

Casa era dereticata si se pregateau mai multe lavite sau scaune necesare torcatoarelor.

Odata cu lasarea intunericului, femeile porneau cu furca de tors catre casa in care avea loc sezatoarea.

In cazul in care sezatoarea avea drept scop intrajutorarea, dupa sosirea tuturor invitatelor, acestora li se distribuia, in mod egal, cantitatea pe care o aveau de tors in acea noapte. Cand sezatoarea era doar un simplu prilej de intrunire comunitara, fiecare isi aducea de acasa ceea ce avea de tors.

Sezatorile se organizau nu numai pentru torsul fibrelor textile, ci si pentru scarmanatul lanii, scarmanatul penelor etc. Niciodata in sezatori nu se coseau camasi, aceasta operatie facandu-se in mod individual de catre fiecare gospodina sau tanara fata, in casa proprie.

Dupa ce participantele isi primeau “portia”, pentru crearea unei atmosfere placute, ele erau servite cu un paharel de tuica indulcita, de obicei, cu miere de albine.

Sezatoarea odata inceputa, participantele faceau schimb de informatii referitoare la viata cotidiana din sat si comentau evenimentele cele mai importante petrecute in propria comunitate sau in localitatile invecinate.

Cine vorbeste seamana, cine asculta culege

Apoi se rosteau ghicitori, proverbe si zicatori, se canta sau se rosteau balade, nestemate folclorice ce s-au pastrat pana in zilele noastre transmise in modul cel mai lesnicios pe aceasta cale.

In cadrul acesta, fetele erau integrate si consacrate in colectivitatea femeilor, incepand sa-si insuseasca, cu aceasta ocazie, deprinderi practice si spirituale.

In sezatori se dezvaluiau aspectele si intelesurile ritualice ale sarbatorilor populare si se invata comportamentul individual.

In sezatorile ce aveau loc inaintea Craciunului si a Anului Nou, se invatau si se repetau colindele si uraturile si se discuta in amanunt despre buna pregatire a acestor sarbatori.

La un moment dat, lucrul inceta, participantele fiind servite cu diferite preparate de catre gazda, in functie de starea sa sociala sau de posibilitatile sale materiale.

Prilej de cantece si voie buna

Flacaii, stiind din timp locul de desfasurare al sezatorilor, cutreierau in grupuri insotite de muzicanti pe la toate casele unde aveau loc astfel de intruniri.

De multe ori ei se organizau de cu seara, repartizandu-se pe case, in asa fel incat, catre sfarsitul sezatorii, ei sa apara cu muzica pentru a inveseli atmosfera.

La intrarea acestora in casa, munca era abandonata. Muzicantii, buni cunoscatori ai obiceiurilor locale, isi ocupau locurile prestabilite si incepeau sa interpreteze melodii de joc.

Fetele si chiar femeile erau invitate la joc de catre flacai, unele dintre fete jucand acum pentru prima data, iar cele mai tinere dintre ele invatand acum pasii de joc. Atmosfera crestea in veselie si buna dispozitie. Cu aceasta ocazie jucau chiar si batranii din vecini, invitati la sezatoare.

Acestia, pentru a nu-i deranja pe cei tineri, se urcau si dansau pe lavitele late si masive ce inconjurau peretii. Asa a aparut in Bucovina melodia de joc numita “Ca pe laita” sau “Baba grasa”.

Jocul era alternat cu multa dibacie cu perioadele de pauza, cand cei prezenti erau serviti cu mancare si bautura, si cu cele de lucru, cand se spuneau glume si snoave.

Sezatorile, desfasurate in toata plenitudinea lor pana tarziu prin anii ‘60, se constituiau intr-o adevarata institutie sociala si erau o forma de intrajutorare comunitara, dar si prilej de petrecere placuta a timpului in noptile lungi de iarna, de derulare a unor obiceiuri si de invatare a deprinderilor de viata si de munca.

Chiar daca se desfasurau in perioada Postului Craciunului, aspectul distractiv era tolerat, deoarece in cadrul lor erau invatate colindele si uraturile ce urmau sa fie rostite in timpul sarbatorilor de iarna.

Laura Moise
Redactor Copilul.ro

Luminata si plina de incarcatura duhovniceasca sarbatoarea Nasterii Domnului aduce in fiecare an sfinta bucurie a reintilnirii cu Pruncul Iisus Izbavitorul si Mintuitorul. Chemare tainica pentru fiecare dintre noi de a porni cu gind bun,fiecare,pe drumul magilor din rasarit,insotiti de steaua credintei cu dorinta de a-L reintilni pe Cel care,mereu iertator,a indumnezeit lumea prin valoarea Nasterii si a Jertfei Sale.
Vestea Nasterii Mintuitorului a implinit proorocia,a implinit insasi fagaduinta lui Dumnezeu(Fac.3,15)de a ne reabilita din intinaciunea faradelegilor in care a cazut neamul omenesc prin pacatul neascultarii protoparintilor(Adam si Eva) nostrii.Dumnezeu se face om pentru ca omul muritor si supus pacatelor sa fie indumnezeit.
Cuvintul,,Craciun”este inrudit cu termenul de origine latina,,creatio”(latina culta),iata intelesul,semnificatia-precum o creatie,Dumnezeu coborind in lume cu scopul rezidirii acesteia aducind impacarea cu Fiul Sau Cel ce va ridica pacatele lumii,inceputul noii creatii prin Adam cel nou.
Plina de parfum divin,minunata sarbatoare a Nasterii Domnului(Craciunul) revine iar ca prilej de bucurie.Cei mici isi lumineaza copilaria acestor zile deosebite semanind bucurie prin  vestea colindelor,recompensati fiind cu daruri crestineste daruite.Maramuresul imbraca sfinta haina a acestor sarbatori poate mai deosebit ca niciunde in lume.Colindele,asemeni unor rugi inaltate spre ceruri deschid usile inimilor si a caselor de maramureseni vrednici,cu frica si respect pentru Dumnezeu,bucurindu-i deopotriva.
In Sfinta Noapte nu doarme nimeni caci de la casa preotului incep cetele de colindatori,precum un regal,ducind pretutindeni salba lor de colinde.Apoi obiceiuri ramase din mosi stramosi, pastrate cu sfintenie intregesc frumusetea sfintelor sarbatori de Craciun.Miezul Noptii Sfinte e completat de ,,Vitflaim”,obicei care infatiseaza prin cei aproximativ douazeci si patru de tineri personaje biblice-punctul central axindu-se pe Nasterea Domnului.Magica noapte isi continua farmecul,copii sanatosi,rumeni in obraji umblind cu,,Steaua”ori amintind,,Irozii”.Din casele crestinilor nu lipseste nici bradul,darnic impodobit,mindria fiecarei familii crestine.In vremurile din trecut,bradul era ornat cu mere,nuci,siruri de boabe de fasole alba ce simboliza purificarea sufletului,acum inlocuite cu ornamente moderne.Dar trecutul si prezentul aici poarta esenta aceleeasi idei nobile.
Ultimii ani au completat frumusetea Maramuresului cu festivaluri de datini si obiceiuri cum ar fi cele de la Sighetu Marmatiei,Borsa ori de pe Valea Izei,Baia Mare,Tara Chioarului sau din zona Ulmeni.
Pr.stavr.Botis Radu

Sorcova este un obicei de Craciun care are loc chiar de Anul nou si consta dintr-o urare pe care o face un baiat gazdelor sale cu ajutorul unei crengi de brad impodobite cu hartie colorata. Urarile care se adreseaza sunt pentru sanatate, bogatie si prosperitate.

Sorcova

Sorcova, vesela,
Sã trãiti, sã-mbãtrâniti,
Ca un mãr, ca un pãr,
Ca un fir de trandafir,

Tare ca piatra,
Iute ca sãgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca otelul,

Peste varã, primavarã,
Nici capul sã nu te doarã,
La anu’ si la multi ani !

Cand ne gandim la Craciun ne vine in minte imediat si la bradul de Craciun, existand o stransa legatura intre ele. Istoria acestui obicei de Craciun este datata de pe vremea egiptenilor, care isi decorau casa cu frunze de palmier. Apoi, acest obicei a fost preluat de romani care-si impodobeau casa cu crengi de brad. La inceput, brazii erau impodobiti doar cu fructe si dulciuri. Martin Luther a folosit pentru prima data lumanarea pentru impodobirea unui brad. La inceputul sec. XVI in Germania s-a inventat beteala. Mai apoi, a inceput sa se dezvolte o intreaga industrie care se ocupa cu impodobitul bradului de la instalatii electrice, betele pana la tot felul de globuri din sticla sau alte materiale viu colorate. La noi in tara bradul a inceput sa fie impodobit din sec. XIX si continua pana in zilele noastre, fiecare straduindu-se sa aiba un brad cat mai mare si cat mai frumos ornamentat.

Este un alt obicei de Craciun intalnit la romani care are loc in ajunul Craciunului. Cei care merg cu Steaua sunt mai ales copii intre 7 si 14 ani. Obiceiul are o semnificatie religioasa fiind legata de steaua care s-a aratat celor trei magi de la rasarit. Copiii merg la colindat cu o stea mare, din lemn, gatita cu hartie colorata si crengute de brad.

Steaua

Steaua sus rasare
Ca o taina mare
Steaua straluceste
Si lumii vesteste
Si lumii vesteste

Ca astazi Curata
Preanevinovata
Fecioara Maria
Naste pe Mesia
Naste pe Mesia

Magii cum zarira
Steaua si pornira
Mergand dupa raza
Pe Hristos sa-l vaza
Pe Hristos sa-l vaza

Si daca pornira
Indata-L gasira
La Dansul intrara
Si se inchinara
Si se inchinara

Cu daruri gatite
Lui Hristos menite
Luand fiecare
Bucurie mare
Bucurie mare

Care bucurie
Si aici sa fie
De la tïnerete
Pan-la batranete
Pan-la batranete

Obiceiul de Craciun de a merge cu capra are legatura cu sporul de animale in turmele pastorilor, fiind un ritual care aduce roade mai bogate in anul care vine. Acest obicei este un bun prilej pentru a intra in contact cu covoarele, stergarele, podoabele in culori vii din casele gospodarilor si aduce urari legate de anul nou.

Capra

Pe munte cu florile
Pasc ciobanii caprele.
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa,
La stânga şi la dreapta.

Vine cerbul de la munte
C-o steluţă albă-n frunte.
Frunză verde baraboi,
Hai să mergem înapoi.

Bine-i şade caprei mele
Cu cercei şi cu mărgele.
Astă capră-i năzdrăvană
Cu lăicer şi cu năframă.

Frunză verde şi-un harbuz,
Ţine, capră, capul sus!
Ş-apoi verde lemn sucit,
Jocul nostru s-o gătit.

Plugusorul este un alt obicei de Craciun stravechi, in care cete de flacai pornesc cu plugul, semnificand un ritm de fertilitate, constand intr-o urare care sa aduca recolte mai bogate in anul care vine. Acest obicei de Craciun aduce veselie si culoare sarbatorilor de iarna, amintindu-ne si de ocupatia stramosilor nostri care era agricultura.

Plugusorul

Aho, aho copii si frati,
Stati putin si nu minati,
Linga boi v-alaturati.
Si cuvintul mi-ascultati.
Ia mai minati, mai, hai, hai…
S-a sculat mai an,
Badica Traian
Si-a-ncalecat pe-un cal invatat,
Cu seaua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu friu de matase,
Impletit in sase,
Cit vita de groasa,
El in scari s-a ridicat,
Peste cimpuri s-a uitat,
Sa aleaga-un loc curat,
De arat si semanat.
Si-a pornit intr-o joi,
Cu un plug cu doispreceze boi.
Boi boureni,
In coada codalbeni,
In frunte tintatei,
Ia mai minati, mai, flacai, hai, hai…
La luna, la saptamina,
Isi umplu cu aur mina.
Si el vru sa vada,
De-i dete Dumnezeu roada.
Era-n spic cit vrabia,
Era-n bob cit trestia.
Ia mai minati, mai, hai, hai…
Traian iute s-a intors
Si din grajd alt cal a scos,
Un alt cal mai nazdravan,
Cum ii place lui Traian,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce da sporul la fugit.
Traian iute-a-ncalecat,
La Tinchin a apucat
Si otel a cumparat,
Ca sa faca seceri mari,
Pentru seceratori tari.
Si-altele mai mititele,
Pentru fete ochesele
Si neveste tinerele.
De urat, am mai ura,
Dar ma tem ca va-nsera,
Pe aici, pe la dumneavoastra,
Departe de casa noastra.
Si ne-asteapte si-alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu piine calda pufoasa,
Cu vinul de vita-aleasa,
Cu cotnar de Dragasani,
La anul si la multi ani!

Este un vechi obicei de Craciun la romani. In ajunul Craciunului, fete si baieti pornesc pe ulitele satului, cantand o varietate de coline, legate de nasterea Domnului.

Colinda păstorilor

Io am douăzeci de oi [bis]
Şi i-oi duce Lui, mei doi [bis]

Iaca şi io am vreo zece
Şi i-oi duce şi-un berbece

Şi io că-s mai ţighinaş
I-oi duce şi vreo tri caşi

Că aşa ni-i rânduiala
Să ne plătim zeciuiala

Că aşa ni-i scris în lege
Să plătim un an din zece

Doamne, Împărate sfinte,
Primeşte şi-a noastră cinste

Primeşte-o şi de la noi
Că suntem păstori de oi.

Unul dintre obiceiurile de Craciun ale romanilor este legat de torsul si tesutul lanii, obiceide care femeile erau tare mandre, tesand pentru familie atat hainele pe care le purtau cat si obiecte de impodobit casa cum ar fi stergarele, paturile. Se adunau in sezatori, cate mai multe familii la o casa pentru a avea mai mult spor si pentru atmosfera prieteneasca si calda care exista. Femeile mai varstnice le dadeau sfaturi celor mai tinere, initiindu-le in aceasta meserie de tors si tesut lana si canepa. Pe langa faptul ca in sezatori se muncea, in acelasi timp era si un bun prilej pentru a afla vestile care circulau in comunitate, de a se spune ghicitori, proverbe, de a se canta balade, de a se invata colinde, adica de a se pastra viu folclorul romanesc.